Despre

Fructele provin din livezile situate în comuna Văleni Damboviţa, în bazinul pomicol Voineşti. Localitatea este situată în partea de Nord a judeţului Damboviţa, la o altitudine medie de 750m, beneficiind de condiţii deosebit de favorabile, atât în ceea ce priveşte solul ( Zona Muscel – fiind considerată una din zonele cu cele mai favorabile şi fertile soluri din zona de deal), cat şi condiţiile climatice. Merele sunt presate, iar sucul obţinut este îmbuteliat fără nici un fel de conservanţi, coloranţi sau arome şi fără adaos de zahăr sau apă.

Sucul comercializat de PARMEN S.R.L este un produs 100% natural, obţinut din fructe proaspete şi sănătoase atent selecţionate, spălate, tocate, presate la rece, pasteurizate şi ambalate în "bag-in-box". Sucul 100% natural nu conţine conservanţi, arome, aditivi alimentari (E-uri) şi nici nu are zahar adăugat.

 

Prezentare video

 

Procesul de producţie

Odată ce merele / perele au fost culese la vârful lor de coacere, ele sunt sortate şi spalate. Fructele proaspete sunt inspectate manual eliminând orice fruct stricat. Dupa presare, sucul se pasteurizează înainte de a-l ambala în sistem Bag-in-Box, păstrându-se astfel la fel de proaspăt ca în ziua în care a fost presat.

Pasteurizarea este o etapă importantă şi are scopul de a inactiva microbii, bacteriile sau microorganismele dăunătoare, pentru a preveni alterarea ulterioară a sucului şi pentru a-ti putea oferi un produs sigur, sănătos şi bogat în vitamine şi săruri minerale.

 

 

Ambalarea "Bag-In-Box"

Ambalaj BiBSucurile pe care le gasiţi în magazine în recipiente de sticlă şi de plastic încep să se degradeze imediat dupa deschiderea ambalajului, ceea ce înseamnă că trebuiesc consumate imediat sau să fie păstrate la rece pentru o perioadă scurtă de timp deoarece ambalajul permite contactul produsului cu aerul şi implicit degradarea acestuia.
Ambalarea "Bag-in-Box" sau BIB este o metodă relativ nouă care constă într-un sac sau pungă (bag) în formă de pernă din polietilena / aluminiu, introdus într-o cutie de carton (box). Sacul este steril, din folie, în trei straturi şi este prevăzut cu un robinet care se scoate din cutia de carton prin decuparea special prevazută.
Odată deschisa cutia, sistemul de curgere Bag-in-Box limiteaza la maxim pătrunderea aerului şi permite ca produsul să rămână în stare proaspătă până la ultima picatură, chiar saptămâni după deschidere. Tehnologia BIB este net superioară altor metode de ambalare.

 

Principalele avantaje sunt:

  • Asigură protecţia împotriva microorganismelor şi bacteriilor, care, prin îmbuteliere la cald, ar putea deteriora sucul.
  • Supapa permite eliberarea sucului din sac, fara a permite oxidarea sucului prin contact cu aerul; sacul este flexibil şi se comprimă pe măsură ce conţinutul este consumat.
  • Ambalajul este mai robust şi ocupă mai puţin spaţiu de depozitare decat ambalajele din sticla.

 

Dop BiBBag-in-Box reprezintă una dintre cele mai sustenabile şi ecologice opţiuni de împachetare disponibile astăzi. Pentru a face o comparaţie, se foloseşte doar aproximativ 10% din plasticul utilizat de alternativele sale convenţionale, este uşor de reciclat şi reduce emisiile de combustibili fosili prin diminuarea spaţiului necesar în mijloacele de transport.